FânFest 2010 – Roşia Montană ca o mare scenă

22 06 2010

Cluj-Napoca, 20 iunie 2010 – Echipa Campaniei Salvaţi Roşia Montană, alături de numeroase organizaţii partenere, are deosebita plăcere de a anunţa organizarea la a celei de-a V-a ediţii a festivalului FânFest, în perioada 13-15 august.

Ediţia din acest an, ‘Roşia Montană ca o mare scenă’,  îşi propune să crească vizibilitatea campaniei Salvaţi Roşia Montană, să impulsioneze dezvoltarea economică durabilă a zonei, precum şi să promoveze nominalizarea Roşiei Montane ca sit UNESCO protejat.

Festivalul FânFest a fost pentru prima oara organizat în 2004, când mai multe ONG-uri şi activişti din cadrul campaniei Salvaţi Roşia Montană au avut iniţiativa unui mare eveniment în aer liber prin care să se promoveze potenţialul de dezvoltare alternativă şi peisajul cultural şi natural al Roşiei Montane, dar şi să informeze publicul tânăr din România privind opoziţia împotriva proiectului de extragere a aurului în carieră deschisă şi folosind tehnologia cianurilor. De atunci şi până în 2007 festivalul FânFest a avut loc în fiecare vară la Roşia Montană, timp în care a atras zeci de mii de participanţi – tineri, studenţi, lideri de opinie, activişti, artişti, părinţi, copii, iubitori de munte şi de natură – într-o varietate de activităţi ce au inclus concerte de muzică, piese de teatru, tururi ghidate ale Roşiei Montane, prezentări de carte, proiecţii de film, standuri de prezentare şi proiecte demonstrative organizate de numeroase ONG-uri de mediu din România şi din străinătate, târguri de produse tradiţionale şi ecologice etc.

Noutatea ediţiei din 2010 este aceea că evenimentul va avea loc în chiar satul Roşia Montană, spre deosebire de ediţiile anterioare când locaţia a fost platoul Jig-Vaidoaia, situat deasupra satului Roşia Montană şi oferind o privelişte panoramică asupra sa. În acest an între 13-15 august curţi, părculeţe, clădiri, ferme, străzi şi pieţe ale Roşiei Montane vor alcătui o mare scenă unde vor fi găzduite activităţile evenimentului. Participanţii se vor putea caza la gospodăriile localnicilor – pagina web a evenimentului va cuprinde o bază de date completă a posibilităţilor de cazare – sau îşi vor putea instala corturile în zone special marcate în acest sens. În cele două nopţi ale evenimentului mai multe elemente de peisaj precum şi monumente istorice vor fi iluminate pentru a le evidenţia farmecul şi valoarea, astfel în fiecare noapte peisajul Roşiei Montane va fi diferit.

Activităţile FânFest 2010 vor ţinti în principal promovarea valorii peisajului cultural al Roşiei Montane şi vor îmbina conferinţe, dezbateri, lansări de carte, standuri şi prezentări ale ONG-urilor de mediu active din România, poveşti vechi din bătrâni în jurul focului, concerte în aer liber, piaţa de produse tărăneşti tradiţionale şi ecologice, demonstraţii de gătit după reţete tradiţionale şi standuri de degustare, ateliere interactive de artă şi meşteşuguri cu activităţi sportive şi de recreere în aer liber – cros,  căţărări, ciclism montan şi trekking – dar şi cu proiecţii de filme artistice şi documentare pe probleme de mediu şi schimbări sociale sau dedicate copiilor.  Mesajul festivalului din acest an va fi dus pe scenă de formaţii ca Luna Amară, Grimus, Ţapinarii, Tunderground, Zum, The Others şi Chilli Familli.

FânFest 2010 păstrează tradiţia editiilor precedente de eveniment non-comercial, la care artiştii nu percep un onorariu pentru prestaţia artistică, organizatorii nu percep de asemenea un onorariu pentru activitatea lor de management, nu există o taxa de intrare pentru participanţi iar evenimentul beneficiază de eforturile, talentele şi dedicaţia unei echipe de nu mai puţin de 80 de voluntari. Promovarea evenimentului se va face prin mijloace şi canale non-comerciale, în principal folosind pagina web a evenimentului www.fanfest.ro Principalii beneficiari ai evenimentului vor fi locuitorii Roşiei Montane care îşi vor putea deschide casele şi gospodăriile pentru participanţi, vinde produse locale sau ghida participanţii printre numeroasele atracţii turistice de la Roşia Montană.

‘Vrem ca publicul nostru să conştientizeze cu adevărat de ce luptăm pentru acest loc şi ce viitor vrem să-i clădim. Şi vrem ca, odată conştientizând valoarea şi importanţa acestui loc, să ni se alăture”, a declarat Eugen David, Preşedintele Alburnus Maior.

Anunțuri

Acțiuni

Information




%d blogeri au apreciat asta: