Gianina Corondan şi Zoli (Sistem) vor Roşia Montană în patrimoniul UNESCO

18 01 2011

 

Gianina Corondan şi Zoli Toth se alătură petiţiei fotografice a Campaniei Salvaţi Roşia Montană, prin intermediul căreia zeci de români şi străini cer Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, introducerea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO.

„Cultură sau cianură? Roşia Montană în patrimoniul UNESCO!” este mesajul de încurajare pe care cele două vedete îl adresează Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, alăturându-se astfel celor peste 200 de persoane care au trimis imagini-portret cu mesaje despre valoarea culturală a Roşiei Montane.

Printre semnatarii petiţiei fotografice se numără Renate Weber (deputată în Parlamentul European), Mihnea Blidariu (Luna Amară), Petra Acker (Chilli Familli), români din întreaga ţară şi diaspora, precum şi susţinători străini.

Petiţia fotografică lansată în august 2010 de Campania Salvaţi Roşia Montană îşi propune să scoată în evidenţă sprijinul public pe care l-a câştigat iniţiativa de includere a Sitului minier istoric de la Roşia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Iniţiativa a fost făcută cunoscută prin intermediul Festivalului Fânfest, a reţelelor de socializare, a blogurilor şi a site-ului campaniei. Semnatarilor petiţiei fotografice li se alătură mii de persoane care se opun proiectului de exploatare minieră propus la Roşia Montană.

Printre susţinătorii dezvoltării durabile la Roşia Montană reamintim: Academia Română, ICOMOS, Biserica Ortodoxă, Casa Regală a României, zeci de organizaţii neguvernamentale, sute de cadre universitare, numeroşi experti, instituţii, studenţi şi cercetători români de pretutindeni şi personalităţi publice.

Petiţia fotografică poate fi accesată la www.rosiamontana.org/unesco.

Anunțuri

Acțiuni

Information




%d blogeri au apreciat asta: