Mă numesc Ana. Sunt voluntar!

25 03 2011

Anul acesta celebrăm voluntariatul! Ȋi recunoaştem valoarea şi importanţa, îl sprijinim să se dezvolte şi îl facem cunoscut tuturor! Pentru că 2011 este Anul European al Voluntariatului!

Ȋn echipa Re.Generation, credem că voluntariatul este provocator, distractiv, educativ, recompensator şi, mai ales, credem că voluntariatul este pentru toată lumea – indiferent de vârstă sau profesie. Şi ca să ne credeţi pe cuvânt, în fiecare lună  vom povesti cu câte un membru Re.Generation despre “cariera” de voluntar: cum a început totul, cine este omul din spatele voluntarului şi cu ce se îndeletniceşte în organizaţie.

Faceţi cunoştinţă cu Ana. Ana Bănică.

Cine este Ana în viaţa de zi cu zi?

Ana: În primul rând, sunt o persoană căreia îi place să activeze în cât mai multe domenii ce implică creaţie şi libertate de exprimare. La bază sunt de profesie arhitect de interior, dar îmi place să lucrez şi ca grafician, ca web designer – când am ocazia sau ca wallstickers designer pentru propriul meu atelier de autocolante de perete, şi, nu în ultimul rând, lucrez ca preparator la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” în cadrul unor cursuri practice  (desen de observaţie, modelaj etc.).

În rest îmi place să îmi fac drumurile pe bicicletă, să ies cât mai des din oraş şi să desenez. De asemenea, îmi place să particip la diverse evenimente sau activităţi care implică oameni cu aceleaşi preocupări ca şi ale mele, ca voluntar, vizitator sau poate organizator.

De ce voluntariezi?

Ana: Voluntariez pentru că mi se pare natural să vrei să faci ceva sau să ajuţi nişte oameni care caută să îmbunătăţească unul sau mai multe aspecte ale vieţii noastre sociale, culturale etc. Fac parte din echipa Re.Generation pentru că sunt foarte motivată să lucrez pe probleme de mediu, ecologia fiind parte din educaţia pe care am primit-o.

Cu ce a contribuit voluntariatul în viaţa ta?

Ana: În afară de satisfacţia de a munci pentru tine sau pentru oameni în general, fără să ceri nimic în schimb, apar, evident, şi alte beneficii foarte plăcute: ieşi din rutină, cunoşti oameni interesanţi şi motivanţi, înveţi să colaborezi mai mult, înţelegi mai bine problemele care te preocupă, poate uneori chiar îţi schimbi anumite puncte de vedere sau ajungi să le înţelegi pe ale altora şi tot aşa. Voluntariatul este timp bine folosit.

Ana are 26 de ani şi este alături de noi încă de la începuturile organizaţiei, în 2009. Ea este unul dintre creativii echipei, fiind omul din spatele identităţii vizuale a Re.Generation, a conceptelor grafice pentru evenimente sau a viitorului site al organizaţiei.

Ana este şi activist de mediu, participând în acţiuni directe non-violente împotriva schimbărilor climatice, pentru promovarea şi protejarea patrimoniului cultural şi natural de la Roşia Montană şi pentru stoparea abuzurilor ilegale asupra monumentelor istorice şi a cetăţenilor din Bucureşti.


Anunțuri

Acțiuni

Information




%d blogeri au apreciat asta: