26 de ani de la Cernobîl

26 04 2012

Astăzi, se împlinesc 26 de ani de la cel mai grav eveniment nuclear din istoria omenirii, accidentul de la Cernobîl (Ucraina), ce a avut loc pe 26 aprilie 1986, când o defecțiune la unul dintre reactoare a provocat o explozie, urmată de contaminarea radioactivă a zonei.

Tragedia ucrainienilor este comemorată astăzi prin peste 170 de acțiuni de conștientizare, în 14 țări.

În acest context, Fundația TERRA Mileniul III și Re.Generation readuc in sfera publică chestiunea privind siguranța utilizării energiei nucleare în România, în contextul în care tot mai mulți oameni din întreaga lume solicită închiderea centralelor atomice.

Măsurile luate la nivel internațional pentru conștientizarea riscurilor centralelor nucleare s-au intensificat după tragedia de la Fukushima (Japonia), din martie 2011 .

Potrivit unui document de poziție semnat de mai multe organizaţii neguvernamentale din Europa Centrală şi de Est, majoritatea ţărilor europene nu ar fi capabile să gestioneze un accident major în domeniul nuclear, iar introducerea testelor de stres – măsură adoptată de Comisia Europeană în grabă, la scurt timp după tragedia din Japonia – s-a transformat într-un exerciţiu obişnuit de verificare a stării de fapt.

”Gradul de pregătire a populaţiei pentru situaţii de urgenţă este scăzut, iar măsurile necesare în astfel de cazuri nu se regăsesc în rapoartele privind testele de stres transmise de statele membre UE Comisiei Europene. Considerăm că acesta ar trebui să fie un subiect foarte important la nivelul întregii UE, iar fiecare Stat ar trebui să dezvolte planuri clare pentru situaţii de urgenţă, care să fie nu doar prezentate publicului, ci şi puse în aplicare în cadrul unor exerciţii de simulare”, se arată în document.

Susținătorii industriei nucleare resping permanent temerile populației legate de securitatea și siguranța centralelor atomice cu argumente de ordin economic, susținând chiar că acest tip de energie nu poluează. În realitate însă, energia nucleară nu este nici verde, nici ieftină, nici sigură.

Accidentul de la Cernobîl în cifre:

  • 1 milion de oameni au murit în urma accidentului nuclear, conform celei mai ample și recente analize, realizate de Academia de Științe din New York și publicată în 2010[i].
  • 3,5 milioane de persoane, dintre care 1,3 milioane de copii, au fost iradiate, conform datelor Ambasadei Ucrainei la Paris.
  • Aproximativ 170.000 de ucrainieni au fost evacuați în urma accidentului. 89,85% dintre aceștia s-au îmbolnăvit.
  • 84,7% dintre oamenii ce trăiesc în zone contaminate sunt bolnavi.

Găsiți aici mai multe detalii despre acțiunile de comemorare și conștientizare privind energia nucleară, derulate în această perioadă.

––––––––––––––

Ce trebuie să știi despre energia nucleară

  1. Energia nucleara nu este regenerabilă! În producția ei se folosește ca materie primă uraniul, care este o resursă limitată. Ca și in cazul petrolului, lupta pentru uraniu va pune o presiune uriașă pe statele care dețin aceasta resursă (Kazakhstan, Canada, Australia).
  2. Energia nucleara nu asigură independența energetică! Acest scenariu este valabil doar într-un interval de timp limitat și doar în acele țări care dețin resurse de uraniu. Resursele de uraniu ale României se vor epuiza în aproximativ 5 ani[1].
  3. Energia nucleară nu este nepoluantă. Contrar promotorilor săi, energia nucleară nu este  neutră din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră și are un impact semnificativ asupra mediului (începând cu mineritul de uraniu, continuând cu transportul și procesarea minereului, apoi construcția centralei nucleare, mentenanță și în final, dezafectarea ei).
  4. Deșeurile radioactive nu pot fi neutralizate. Industria nucleară lasă o povară imensă pe umerii generațiilor viitoare, întrucât până în prezent nu a fost gasită o soluție pentru depozitarea în siguranță a deșeurilor radioactive.
  5. Centralele nucleare nu sunt niciodată 100% sigure. Indiferent de numărul sistemelor de siguranță, centralele nucleare sunt manevrate de oameni, iar eroarea umană nu poate fi eliminată.
  6. Energia nucleară nu este ieftină! În prețul energiei nucleare nu se regăsesc costurile pentru dezafectarea centralei, pentru asigurarea în cazul unui accident major și, de multe ori, nici costurile pentru depozitarea deșeurilor radioactive.
  7. Radioactivitatea nu are graniță! Deși decizia de a dezvolta sectorul nuclear se ia la nivel guvernamental, în cazul unui accident major efectele se răsfrâng și asupra altor comunități care nu au avut nicio implicare în luarea unei astfel de decizii.


[1] Conform Strategiei energetice a României pentru perioada 2007—2020

Anunțuri

Acțiuni

Information




%d blogeri au apreciat asta: