When it comes to cyanide, less is more

28 06 2012

de Stefania Simion, activist

Foarte recent, si mai exact in 26 iunie, am participat la un eveniment[i], inofensiv la prima vedere, in cadrul caruia europarlamentarul Victor Bostinaru a lansat volumul „Rosia Montana in dezbatere europeana”[ii]. Volumul reuneste o serie de pozitii exprimate referitor la proiectul de la Rosia Montana, in cvasi-majoritatea lor impotriva proiectului.

Motivul pentru care am ales sa scriu aceste randuri este pe de-o parte trist, dar mai ales revoltator si merita un efort de reflectie. Punctele de vedere exprimate de invitatii la evenimentul din 26 iunie sunt de-a dreptul ingrijoratoare. Nu atat in continutul lor, extrem de lacunar de altfel, cu nuante superfluu-politicianiste, cat mai ales in mesajul politic transmis, privind oportunitatea exploatarilor cu cianuri in Europa, si, implicit, in Romania.

Dar sa incep relatarea in ordinea desfasurarii faptelor. Mai multor europarlamentari din Grupul Social Democrat din Parlamentul European li s-au alaturat Domnul Cornel Nistorescu si Domnul Geolog Stefan Marincea.

Marita ULVSKOG, vicepresedinta Grupului Social Democrat din Parlamentul European si, inteleg, fost ministru al mediului in Suedia a fost printre primii invitati care au luat cuvantul. Doamna ULVSKOG este originara din zona de nord a Suediei. Numai la auzul acestui loc incep sa am emotii.

Minerit – cianuri – Europa – Guatemala – Suedia – ecologisti radicali. Va suna cu siguranta cunoscute cuvintele cheie din „actul de condamnare” adesea pronuntat la adresa oponentilor mineritului cu cianuri in Europa. Bineinteles, companii precum Gabriel Resources le pronunta cu predilectie in interesul de a arata ca minerit cu cianuri se face si in Europa. Ca ecologistii radicali mint atunci cand spun ca cianura este interzisa in Europa. Ca cianurile sunt best-available-practice aici si nu doar un produs de exterminare conceput de companiile miniere pentru exploatari salbatice in Guatemala.

Dar nu, astazi, nu Gabriel este prezent la masa discutiilor. Conform celor sustinute de doamna ULVSKOG, vicepresedinta grupului ASD din PE, mineritul cu cianuri in nordul Suediei este un proces absolut nedaunator mediului, oamenilor, totul este deschis si transparent si intreaga comunitate este multumita. Rosia Montana nu ar fi la fel pentru ca, si va rog atentie la nuanta, proiectul este mai mare. Niciun alt cuvant despre comparatii concrete intre cele doua locatii. La ce distanta se afla cea mai apropiata asezare locuita? A trebuit stramutata o comunitate pentru realizarea minei? A necesitat ‚impactarea’ unor vestigii arheologice in vederea exploatarii? Cate hectare de padure au fost defrisate? Cati munti au fost decopertati? Cand a fost autorizata mina?

In schimb, pentru a intari puterea primului exemplu, vine imediat cel de-al doilea. Nu este numai Suedia, este si Finlanda. De data aceasta, europarlamentarul Liisa JAAKONSAARI din acelasi grup parlamentar prezinta ca studiu de caz mina Kittila – locul unde cianura, protectia mediului, profitul din aur, multumirea sindicalistilor si a autoritatilor locale au conspirat sa aduca Europei un model de dezvoltare a acestei industrii.

Avem si noi o ‚Chitila’, nu departe de Bucuresti, deci fiecare cu ‚Kitila’ lui, sparge usor gheata domnul Victor Bostinaru cu o gluma dupa prezentarea studiului de caz. Nu voi reda integral gluma, insa reproduc declaratia de intentii a dumnealui: „Now I can confirm to you that an ASD delegation together with our the environmental minister Rovana Plumb we shall pay a visit to Kittila in Findland to take at home the expertize and the knowledge of how it can be implemented and then to become the standard of developing the mining industry in Romania”.

Inteleg acum de ce doamna Rovana Plumb a declarat ca nu va lua o decizie pana la alegeri in privinta Rosiei Montane! Pentru ca tot timpul si resursele ii vor fi acaparate in vizita de lucru in care va acumula expertiza si cunostintele despre cum sa facem minerit cu cianuri dupa model finlandez.

Urmeaza totusi si prezentarea care atinge cel mai mult substratul mesajului politic al dezbaterii, sustinuta de domnul dr. geolog Stefan Marincea, cercetator stiintific si fost Director General al Institutului Geologic al Romaniei.

In mod evident, cel mai important aspect de aratat in introducere este ca avem potentialul de a ne „ridica” la standardele aclamate inainte. „Romania este tara cu cele mai mari rezerve de aur ale Europei”, iar „68 de zacaminte aurifere au fost puse in evidenta in Cadrilaterul Aurifer din Muntii Apuseni”, ne arata in debutul prezentarii domnul Marincea.

In viziunea dumnealui, proiectul state-of-the-art este cel dezvoltat la Certej de compania European Goldfields. De ce? Pentru ca propune cianurarea numai a unei parti a minereului extras, restul urmand a fi supus unui proces de flotare a sulfurilor, tehnologie de inspiratie greceasca, unde la Stratoni tocmai si-a modificat un proiect pentru a fi „compatibil cu spiritul dezvoltarii durabile promovat de Uniunea Europeana”. Si pentru ca e mai mic decat Rosia Montana. Revazand acum avizul de mediu acordat de ARPM Timisoara pentru exploatarea de la Certej, citesc ca aceasta are o suprafata nu mai mica de 456 ha.  O fi mult? O fi putin?

Evident, aceasta interventie a domnului Marincea este numai pregatirea terenului pentru „miezul” comunicarii: proiectul de la Rosia Montana nu trebuie realizat in forma propusa acum pentru ca ar distruge sansele de dezvoltare a micilor proiecte de extragere a aurului care se pot face cu cianuri in Romania! Simplu. Declarat ca atare, fara nicio explicatie despre cum le-ar ucide propriu-zis.

Incerc sa ma dezmeticesc din socul acestei declaratii extrem de paradoxale si sa-i patrund, rational, intelesul. Scenariul propus este, deci, sa avem minerit cu cianuri in toti muntii Apuseni, dar sa nu incepem cu Rosia Montana. Ce-l sperie astfel pe un proponent al mineritului cu cianuri la un proiect ca cel de la Rosia Montana? Opozitia publica fata de proiect? Scenariul ca odata pusa in functiune, la mina Rosia Montana nu pot sa nu apara accidente si cazuri grave de poluare? Ca odata pusa in functiune, autoritatile si-ar demonstra incapacitatea acuta de a monitoriza, sanctiona si repara prejudiciile la adresa mediului? Intr-adevar, asemenea realitati ar arunca o imagine negativa asupra intregii industrii a mineritului cu cianuri si chiar ar creste pentru aceasta „riscul” adoptarii unei legislatii mai stricte in domeniu. Pana la urma catastrofa accidentului cu cianuri de la Baia Mare a fost cea care a inspirat Directiva Europeana privind gestionarea deseurilor din industria miniera si nu fericitele modele suedeze si finlandeze.

Asadar, conceptul propus de domnul dr. geolog Marincea pentru domeniul extragerii aurului cu cianuri: small is beautiful. Concluzia prezentarii sale, asa cum o percep eu, este aceea ca „giganticul” proiect Rosia Montana ar trebui refacut pentru a intra in tiparul proiectelor mici si inofensive care folosesc cianura.

Aceasta este directia in Europa, ne spune cercetatorul. Grecia va face la fel, probabil si Spania. Iar Romania nu poate ramane cu tot acel aur in pamant. Din nefericire, inregistrarea postata pe YouTube a prezentarilor de la eveniment se opreste chiar la mijlocul discursului domnului Marincea (http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=sBI1ZqNSt94).

In volumul lansat, veti gasi insa pozitia detaliata a domnului geolog pe toate aceste aspecte, pozitie in care trage concluzia ca „Optiunea ‚zero cianuri in industria miniera’ va distruge micile companii si proiectele miniere de mica anvergura, din simplul motiv ca niciun zacamant mediu sau mic de aur diseminat nu poate fi exploatat eficient in Europa de companii junior in conditii de eficienta economica, fara cianurare”.

In spatele acestor luari de pozitii, regasesc, si cred ca este evident, un lobby foarte puternic al multor companii miniere cu interese iminente de a obtine cat mai multe licente de exploatare a unor zacaminte de aur in Romania, pe baza unor tehnologii usor modificate fata de cea propusa la Rosia Montana, astfel incat decizia politica sa fie mai facila.

In acest mod, s-ar disipa chiar si vocile impotriva exploatarilor, ar creste inca si mai mult presiunea asupra Guvernului – daca mai era nevoie – de la autoritati locale care brusc nu vor mai putea atrage bani la bugetul local decat din minerit, dar si presiuni asupra legislativului pentru a slabi standardele de autorizare a proiectelor miniere, astfel incat sa nu mai dureze 15 ani un proces de autorizare.

Cred in capacitatea societatii civile de a reactiona, chiar si la aceasta scala a lucrurilor. Avem nevoie insa de eforturi sustinute si foarte strategice de a monitoriza acordarea de licente pentru asemenea exploatari, de transparentizare a mecanismelor de aprobare a lor, de alerta si sprijin concret a oamenilor direct afectati pentru se exprima dintr-un stadiu cat mai incipient al propunerilor si, evident, de campanii publice si demersuri legale bine documentate si eficiente. Avem nevoie de implicarea tuturor. A comunitatilor, a organizatiilor neguvernamentale, a specialistilor, a persoanelor publice, a romanilor din tara, dar si din afara ei.

Cred ca sansa Rosiei Montane tocmai in asta a constat. Aceasta sansa o merita fiecare dintre comunitatile, posibil 68 la numar, care i-ar putea urma ‚povestea’.

Stefania Simion

Activist in cadrul campaniei Salvati Rosia Montana

stefania [at] ngo . ro


Anunțuri

Acțiuni

Information

2 responses

3 07 2012
5 07 2012
ecoSemnal

[…] minerit în România, câte Roşii Montane ne mai aşteaptă, aflaţi detalii în textul de mai jos:When it comes to cyanide, less is moreregenerationromania.wordpress.comde Stefania Simion, activist Foarte recent, si mai exact in 26 […]




%d blogeri au apreciat asta: