FânFest Roşia Montană//15-19 august

17 07 2012

Campania Salvaţi Roşia Montană are deosebita plăcere de a anunţa cea de-a 7-a ediţie a festivalului cultural şi ecologic FânFest, în perioada 15-19 august 2012, la Roşia Montană.

În 2012, FânFest îşi propune să amplifice lupta pentru salvarea Roşiei Montane şi să continue promovarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi a celui natural ca factori de dezvoltare durabilă a unei comunităţi.

Cea de-a 7-a ediţie a festivalului vine cu un program complex care include un forum social de activism, filme documentare, reprezentaţii de teatru, concerte, literatură şi lansări de carte, conferinţe şi dezbateri, tururi turistice şi activităţi recreative, piaţă ţărănească şi de produse handmade şi, chiar şi pentru participanţii juniori, activităţi special dedicate copiilor.

Selecţii din program (programul complet, informaţii despre transport, cazare şi campare le găsiţi pe www.fanfest.ro):

Forum social de activism, conferinţe, prezentări

Campania Salvaţi Roşia Montană, în luptă pentru comunitatea locală din Roşia Montană de peste 10 ani, reuneşte în fiecare an la FânFest, în luna august, tineri activişti din întreaga ţară. În acest an, facem un pas înainte şi reunim toate aceste discuţii, interacţiuni şi chemări la acţiune într-un cadru special dedicat şi organizat

I. Ghid de acţiune: Activişti sociali şi de mediu din România şi de peste tot din Europa prezintă interactiv soluţii şi viziuni critice, îndemnând la acţiune cetăţenii care doresc să îşi asume un rol activ în comunitate.

II. Campanii şi mişcări sociale: A lupta pentru o cauză înseamnă de multe ori să întâlneşti experienţe şi provocări care te inspiră. Împreună cu activişti experimentaţi din Europa, vom explora modalităţile în care putem să acţionăm ca o forţă internaţională şi să ripostăm la presiunea tot mai agresivă a guvernării corporatiste. Goana după resurse sau proiecte mari de infrastructură care distrug comunităţi întregi sunt doar câteva dintre temele principale.

III. Activism media: Cum pot să îşi facă activiştii cunoscute mesajul şi acţiunile folosind metode alternative, fără a avea sprijinul mass media mainstream? Cum acţionăm într-o societate în care instrumentele de comunicare sunt folosite pentru a manipula, iar companiile, prin contractele de publicitate, nu cumpără doar spaţiu de reclamă, ci şi integritatea jurnaliştilor?

IV. Artă şi activism social: Activismul poate îmbrăca multe forme, arta fiind una dintre ele. Puţini sunt cei care o pot practica, dar forţa mobilizatoare a artei cu mesaj social ne depăşeşte aştepările în cele mai multe cazuri. Artistul faţă în faţă cu activistul într-o secţiune colorată şi imprevizibilă.

V. Accesul la justiţie şi informaţia de mediu: Acum mai mult ca niciodată, suntem martorii încălcării drepturilor civile ale cetăţenilor de către guvernarea corporaţiilor. Cum putem să ne câştigăm dreptul în justiţie şi cine ne ajută să înţelegem modul în care un proiect de tipul celui propus la Roşia Montană este autorizat? Accentul special cade pe procesul de evaluare de mediu şi social al proiectelor industriale.

VI. Fundraising şi finanţare etică: CSR-ul sau responsabilitatea socială corporatistă este metoda folosită de companii pentru a-şi „curăţa” imaginea. Este important ca poluatorii să finanţeze un ONG de mediu? Unde tragem linia între finanţarea etică şi spălarea imaginii companiilor? Cum luăm atitudine?

VII. Conferinţe. Argumente & Alternative: Argumente economice şi de patrimoniu cultural puternice în sprijinul Campaniei Salvaţi Roşia Montană de-a lungul luptei sale împotriva mineritului aurifer. Viziunea Campaniei Salvaţi Roşia Montană în construirea unui viitor pentru Roşia Montană.

 

Teatru, Film, Literatură, Muzică

Teatru: Anul acesta, opunem 4 reprezentaţii de teatru cu puternic conţinut social care, rând pe rând, te vor purta în trecut şi te vor face să îţi pui întrebări despre prezent: evenimentele din iunie ‘90 (Capete înfierbântate), viaţa comunităţilor miniere din Valea Jiului (SubPământ), arhivele Securităţii (X mm din Y km) şi satira – critica socială a prezentului (Mânia.ro).

Film: Ediţia a 7-a aduce filme documentare special selecţionate, imagini uluitoare ale lumii în care trăim şi a problemelor ce ne înconjoară. De la comunităţi din lumea întreagă ce luptă împotriva proiectelor miniere şi a exploatării gazelor de şist, la povestea nedreaptă a lui Crulic şi a ‘preafericiţilor’ din groapa de gunoi de lângă PataRât, la mobilizarea exemplară care a dat naştere mişcării Larzac în Franţa, toate vor putea fi văzute, discutate şi dezbătute în cadrul proiecţiilor FânFest 2012. Mai mult, evenimentul special al festivalului este dedicat proiecţiei de fragmente din Nunta de Piatră şi Duhul Aurului, filmate la Roşia Montană în anii ’70 şi acompaniate de muzica live a Ansamblului Euinea.    

Literatură: Cenaclul Tiuk! (Mihai Vakulovski, Sandu Vakulovski, Mona Stănilă, Flavius Ardelean), Mugur Grosu – Video-poeme, Mihnea Blidariu – Poezia & Romanul realităţii immediate, Livia Stefan – Lansarea volumului de poezie “Revolver”, Mitoş Micleuşanu (Planeta Moldova)

Muzică: Subcarpaţi / Aria Urbană / Silent Strike / DJ K-lu / Cuscrii (Electroclown & Danaga) / Limun / Norzeatic şi Martorii: Avant’n’Gard, Iordache, Tavi Scurtu, Uţu Pascu / Blanoz / Mushroom Story / Luna Amară / Rehab Nation / Mojo Barrel Band / Luiza Zan & Snaps / Blazzaj / Kumm / The Old Sound Got Cancelled (Suedia, a.k.a. The Outernational Space Gipsy Consortium) / Robin & The        Backstabbers / IPR / Padre (Electronic Hunt) / Mad Liquid (Electronic Hunt) / Atomic Midget / DJ WAREN back 2 back DJ XTZ / Zabriskie / Manki’n’Stieb

Piaţa Tărănească & Handmade Fair

Târgul ţărănesc celebrează hrana sănătoasă, produsă de mici familii de ţărani după principii şi respect faţă de mediu şi consumatori. Micii producători vă vor încânta cu bunătăţuri produse după reţete tradiţionale sau reţete creative proprii. Brânzeturi, pâine, plăcinte, miere, dulceţuri, zacuscă, mirodenii, siropuri, ceaiuri şi alte asemenea vă vor aştepta la standurile din Părculeţul aflat în Piaţa Veche – centrul istoric al Roşiei Montane. Micii producători care vor veni la FânFest sunt din zona Roşia Montană şi diferite judeţe din Transilvania.

Zona copiilor

FânFest este de anul acesta şi pentru cei mici, nu doar pentru cei mari! Anul acesta, mai mult decât în anii trecuţi, ne-am gândit la copii! Astfel, în programul nostru am            făcut loc unei serii de activităţi special dedicate celor care descoperă pentru prima oară Roşia       Montană cu suflet deschis şi optimist, prin joc. Propunem astfel celor mici o serie de activităţi cum ar fi: Treasure Hunt: Căutăm comori şi descoperim Roşia Montană, tururi ghidate la pas mic, ateliere de construit: De ce şi cum construim? De ce păstrăm şi reparăm?, teatru de păpuşi, jocuri şi jonglerii, ateliere de desen, pictură, bricolaj, modelaj, croşetat şi împletit, toate pe înţelesul şi placul celor mici.

Tururi ghidate. Activităţi recreative

Roşia Montană înseamnă oameni, natură, vestigii arheologice de mii de ani vechime. Şi mult mai mult decât atât. Şi mult mai mult decât simple cuvinte. Vom trece mai departe de clişeele publicitare sau impresia de suprafaţă şi vom descoperi pas cu pas acest loc simbolic al României, demn de a deveni patrimoniu UNESCO.

Toţi artiştii şi invitaţii la festivalul FânFest împărtăşesc dorinţa de a salva Roşia Montană, astfel că participarea lor este pro bono. Mai mult, festivalul se desfăşoară fără taxă de participare pentru public şi este bazat în exclusivitate pe munca voluntară a organizatorilor.

www.fanfest.ro

Anunțuri

Acțiuni

Information




%d blogeri au apreciat asta: