Micii producatori pot hrăni bine România!

10 09 2012

Vineri, 14 septembrie, începând cu orele 11.30, ţăranii români protestează în faţa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din Bucureşti. Toţi cei care cred în drepturile ţăranilor de a produce o hrană sănătoasă şi de a practica agricultura după principii etice sunt invitaţi să se alăture manifestaţiei noastre.

Protestul este organizat în coordonare cu numeroase evenimente similare care au loc în această lună în Europa – http://www.goodfoodmarch.eu/. Punctul culminant al manifestaţiilor va fi atins pe 19 septembrie, în faţa Parlamentului European din Bruxelles, unde ţărani, activişti, specialişti şi consumatori din întreaga Uniune Europeană se vor reuni la finalul Marşului pentru Hrană Bună (Good Food March).

„Vrem ca prin această manifestaţie, ţăranii adevăraţi împreună cu susţinătorii noştri, şi nu marii producători, să îşi facă auzite în faţa autorităţilor nemulţumirile şi solicitările referitoare la reforma agriculturii europene. În acelaşi timp, vom transmite un mesaj de solidaritate cu marşul european al ţăranilor din Strasbourg până în Bruxelles, în faţa clădirii Parlamentului European.”, a declarat Willy Schuster, din partea asociaţiei Eco Ruralis – în sprijinul fermierilor ecologici şi tradiţionali.

La eveniment vor lua cuvântul mici producători din diverse regiuni ale ţării, vom transmite reprezentanţilor ministerului principalele solicitări ale ţăranilor, iar la final vom organiza un brunch cu produse sănătoase, ecologice şi traditionale în faţa clădirii ministerului Agriculturii.

Protestul va fi urmat începând cu orele 15.00 de o dezbatere despre drepturile ţăranilor în contextul acaparării pieţei mondiale de corporaţii, precum şi în contextul reformei Politicii Agricole Comune din Europa.

Ne vom bucura de participarea a două reprezentante a Mamelor din ItuzaingoArgentina: Sofia Gatica şi Maria del Milagro Godoyhttp://www.gmo-free-regions.org/gmo-free-conference-2012/speakers/gatica.html. Sofia şi Maria sunt deja cunoscute în întreaga lume pentru lupta lor împotriva companiei Monsanto. Pentru prima dată, Monsanto a fost adusă în faţa justiţiei să dea socoteală pentru îmbolnăvirea sau moartea unor argentinieni care au intrat în contact cu erbicidul extrem de toxic pe bază de glifosat (RoundUp), folosit în tratarea chimică a culturilor de soia modificată genetic.

Lupta mamelor din Ituzaingo a fost onorată anul acesta cu premiul Goldman Environmental Prize. Experienţa acestor activiste este o sursă de inspiraţie pentru oamenii de pretutindeni.

Protestul va avea loc intre orele 11.30 si 14.30 in fata Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale din Bld. Carol I, nr. 2-4 (vis-a-vis de Teatrul National Bucuresti). Dezbaterea incepe la ora 15.00 si se va desfasura la Dianei 4 de pe str. Dianei nr. 4 (Piata Rosetti).

Urmăriţi mai multe informaţii despre cele două evenimente aici.

Vă aşteptăm!

Anunțuri

Acțiuni

Information




%d blogeri au apreciat asta: